6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:56
No menu items!

Șefii SSIF Broker și ai Depozitarului Central, amendați de ASF pentru cazul Harinvest

spot_img

BVB, mica

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis amendarea conducerii SSIF Broker și a Depozitarului Central, pentru nerespectarea unor prevederi legale și a unor proceduri legate de  tranzacțiile de sell-out derulate de SSIF Harinvest SA în perioada aprilie 2012 – noiembrie 2013.

”Depozitarul Central nu a efectuat verificări și nu a obținut informații referitoare la tranzacția inițială de cumpărare și data decontării acesteia cu ocazia confirmării, prin semnarea Anexei nr. 6 la Codul BVB – operator de piață, a necesității introducerii în sistemul de tranzacționare administrat de Bursa de Valori București S.A. a tranzacțiilor de sell-out speciale inițiate de SSIF Harinvest S.A. și decontate în patru zile de decontare, prin prisma îndeplinirii tuturor condițiilor cerute de prevederile art. 79 alin. (1), (5) și (6) din Titlul II al Codului Depozitarului Central”, se arată într-un comunicat al ASF.

Controlul a fost inițiat în 8 ianuarie 2014, iar printre măsurile decise de ASF, în sarcina Depozitarului Central, se numără amendarea Adrianei Tănăsoiu, director general și conducător al Depozitarul Central, cu suma de 10.000 de lei. Motivul este nerespectarea prevederilor Codului Depozitarului Central și nedispunerea măsurilor necesare pentru respectarea de către Harinvest a prevederilor Codului.

Tot ASF a decis inițierea, în cel mult 90 de zile, de către Depozitarul Central a unor modificări ale Codului Depozitarului, în conformitate cu cerințele ASF, având ca scop evitarea unor situații similare.

În privința SSIF Broker SA Cluj-Napoca, printre constatările controlului se află neactualizarea unei proceduri interne a intermediarului, conform unei hotărâri a Consiliului de Administrație al SSIF Broker, și nerespectarea unei proceduri interne referitoare la desemnarea unei persoane responsabile cu operațiunile cu instrumente financiare cu risc scăzut.

De asemenea, în urma controlului s-a mai constatat existența unor neconcordanțe între momentul tranzacțiilor, așa cum a fost înregistrat în sistemul ARENA, și momentul tranzacțiilor, așa cum a fost înscris în confirmările de executare a ordinelor. Conducerea SSIF Broker mai este acuzată de nerespectarea reglementărilor operatorului de piață referitoare la notificarea modificărilor intervenite în Cadrul Anexei 3 la Codul BVB.

Astfel, ASF a decis sancționarea directorului general, Grigore Chiș, cu amendă de 2.000 de lei și a directorului general adjunct, Florica Zoicaș-Ienciu, cu o amendă de 2.000 de lei. Amendă de 2.000 de lei a primit și reprezentantul compartimentului de control intern Oana Tudor. De asemenea, un alt reprezentant al compartimentului de control intern, Rareș Florian Bodea, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

”Pe lângă măsurile anterior menționate, ASF va iniția, în perioada imediat următoare, modificări ale legislației primare care să permită aplicarea de sancțiuni contravenționale adecvate în cazul nerespectării reglementărilor proprii de către personalul Depozitarului Central și al intermediarilor instituțiilor de credit”, mai arată ASF.

În data de 16 decembrie 2013, ASF a decis retragerea autorizației de funcționare pentru SSIF Harinvest.

C.C.