2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:24
No menu items!

Ședință solemnă a Parlamentului, la aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO

spot_img

nato

Ședința solemnă a Parlamentului care marchează împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO și a 65 de ani de existență a Alianței Nord-Atlantice are loc în prezența președintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a mai multor membri ai Guvernului Ponta, a Principesei Margareta, a unor reprezentanți ai corpului diplomatic, dar și a foștilor președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

Ședința a început cu intonarea imnului de stat, după care s-a păstrat un moment de reculegere în memoria soldaților căzuți în teatrele de operațiuni.

În cadrul sesiunii solemne va ține un scurt discurs președintele Senatului, apoi șeful delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, Gabriel Vlase, va prezenta declarația Parlamentului, după care vor lua cuvântul reprezentanții grupurilor parlamentare, premierul și în final președintele.

R.D.