1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 10:04
No menu items!

Vrei să devii vegetarian? Iată 5 aspecte de care te vei lovi

spot_img

Statutul de vegetarian presupune o serie de eforturi și de capcane, iar cunoașterea acestora te poate ajuta, potrivit unui ”instructaj” al lui Alcyone Wemaere, co-autoare a unei lucrări de specialitate, citată de publicația Le Nouvel Observateur.

1. Nerăbdarea
Cazul cel mai comun este cel în care o persoană devine vegetariană după ce vede un documentar despre tratamentele rele aplicate animalelor în ferme sau în abatoare. Însă, prin schimbarea regimului alimentar de pe o zi pe alta, motivația poate să dispară la fel de repede. Ideal este să îți impui o foaie de parcurs, cu obiective precise în timp.
Un an poate fi o durată bună de tranziție. Primele luni vor fi consecrate documentării și preluării filosofiei vegetariene. Ulterior, puțin câte puțin, se reduce consumul de carne până se ajunge la cinci mese vegetariene pe săptămână. Urmează eliminarea totală a cărnii.

2. Junk food
A fi vegetarian înseamnă a exclude carnea din alimentație și a face loc cerealelor, legumelor și rădăcinoaselor. Prin extrapolare, a bea sucuri acidulate, a mânca pizza, cartofi prăjiți sau ”burgeri vegetali” înseamnă a pierde avantajele unei alimentații vegetariene sănătoase și echilibrate. Din neatenție, se poate ajunge la un supraconsum de grăsimi și zaharuri – un comportament nociv.

3. Brânza în exces
Când devii vegetarian, prietenii la care ești invitat vor înlocui carnea cu brânzeturile. Trebuie o măsură în toate, pentru ca lipidele să nu fie ingerate în exces. Plăcerea este evident importantă în gastronomie, deci este nevoie de o varietate de feluri. Când schimbi regimul alimentar, pierzi obișnuința de a găti ceea ce știai să gătești. Pentru a găsi idei, consultă blogurile cu rețete vegetariene și meniurile restaurantelor.

4. Suplimentele alimentare
O idee comună este că vegetarienii au carențe de vitamine și minerale și au nevoie de suplimente. Un vegetarian care consumă produse lactate și ouă nu are nevoie de suplimente. Nu se întâmplă la fel în cazul veganilor – cei care refuză orice produs animal și care sunt confundați des cu vegetarienii. Majoritatea studiilor arată că un meniu vegetarian echilibrat, indiferent de vârstă, acoperă toate nevoile nutriționale.

5. Carnea ascunsă

Pentru a fi vegetarian, trebuie să-ți faci timp pentru documentare, astfel încât să știi care sunt produsele în care carnea este prezentă, împotriva evidențelor. Exemple: gelatinele din bomboane sau din iaurturi. Sosurile pentru salate pot conține urme de anchois – adevărații vegetarieni nu consumă pește. De asemenea carminul, care se poate găsi în sucul de fructe, este produs de o insectă.