0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 5:01
No menu items!

Tribunalul București judecă săptămâna viitoare cererea DNA de arestare a lui Elan Schwartzenberg

spot_img

Tribunalul București va judeca săptămâna viitoare, mai exact pe 9 iunie, cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de arestare în lipsă a omului de afaceri Emilian (Elan) Schwartzenberg. Până atunci, instanța a publicat o citație pe numele lui Schwartzenberg.

Reprezentanții DNA au precizat, luni, într-un comunicat de presă că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar pe 20 mai, au înaintat Tribunalului Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă pentru o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului, a lui Elan Schwartzenberg. Acesta este acuzat de complicitate la dare de mită, într-un dosar disjuns din cel în care fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost trimis în judecată alături de fratele său Alexandru Mazăre și de eomul de afaceri Avraham Morgenstern.

Potrivit DNA, în 2011, Schwartzenberg l-a ajutat pe Morgenstern, administrator unic al unei firme, să-i dea lui Radu Mazăre, primarul Constanței la acea dată, suma totală de 175.000 de euro. În schimbul banilor, Mazăre ar fi trebuit să facă demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu cât și în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma lui Avraham Morgenstern, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (aproximativ 10 milioane de euro).

“Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăți offshore (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi. Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein. Toate operațiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real și puse în executare de o altă persoană.

În cauză este necesară luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Schwartzenberg Emilian având în vedere că, pe de o parte, din probele cauzei rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa şi, pe de altă parte, că inculpatul s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală”, se mai precizeazîn în comunicatul DNA.

CITEȘTE ȘI: Elan Schwartzenberg, vânat de DNA, pe aeroportul din Paris? FOTO

R.D.