1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:21
No menu items!

SRI verifică Cupru Min Abrud, după ce s-au găsit microfoane în pereţi

spot_img

SRI face verificări după ce angajaţi ai companiei Cupru Min Abrud, din subordinea Ministerului Economiei, au anunţat că au descoperit fire suspecte care ar putea face parte dintr-o posibilă aparatură ilegală de interceptare.

Mai multe birouri din cadrul companiei, dar şi sala de şedinţe au fost verificate cu aparatură de specialitate, în cursul zilei de vineri.

Angajaţii SRI au fost sesizaţi de conducerea companiei, după ce câţiva angajaţi au spus că au găsit nişte fire suspecte în unele birouri. Reprezentanţi ai companiei şi-au amintit însă că în urmă cu aproape doi ani, în cadrul companiei, ar fi fost desfăşurate operaţiuni de interceptări într-un dosar care îl viza pe unul dintre foştii directori, acuzat de fapte de corupţie. Aparatura descoperită acum ar putea proveni de la acele interceptări, făcute de autorităţi.

Cupru Min Abrud deţine trei cariere şi exploatează 60% din rezervele de cupru ale României. Compania are peste 500 de angajaţi şi a avut, anul trecut, un profit net de aproape 6 milioane de lei.

M.N.